Acasa

Despre mine:

Psiholog cu drept de libera practică – Competența Psihologie clinică și Psihoterapie, atestat profesional de Colegiul Psihologilor din România, în condițiile Legii nr. 213/2004

Institutul Român de Psihoterapie Integrativă

Pentru tratamentul tulburării si structurilor de personalitate borderline

Asociația Româna de Terapie Dialectic-Comportamentală

Asociația pentru Psihologie și Psihoterapie Adleriană din România

Asociația de Consiliere și Terapie a Familiei din România

Formatori Annabella Shaked si Mia Levitt-Frank – Centrul Internațional pentru Resurse și Formare Alfred Adler

CNFPA, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului și Sportului

Studii masterale – recrutarea și selecția personalului: evaluarea personalului, evaluarea performanțelor profesionale, dezvoltare și planificare organizațională

Absolventă a Facultății de Psihologie (1998 – 2002)

19 Ani

Experienta

Mihaela Stancu Psiholog

Servicii

Servicii de evaluare clinică complexă, psihoterapie integrativă, pregatire pentru scoala si dezvoltare personala.

Evaluare neuropsihologică complexă copii și adolescenți pentru afecțiuni neurologice;
Evaluare psihologică complexă copii și adolescenți pentru afecțiuni psihiatrice;
Evaluare psihologică clinică pentru încadrare în grad de handicap;
Evaluare psihologică clinică pentru încadrarea scolarului cu cerințe educaționale speciale;
Evaluarea clinică la nivel socio-emoțional pentru copii și adolescenți;
Stabilirea coeficientului de inteligență (Q.I.);
Stabilirea nivelului de dezvoltare.

Eliberare fișa de evaluare psihologică care este necesară la Serviciul de Evaluare Complexă a copilului cu dizabilități, CMBRAE sau CJRAE (Anexa 8 – formular tip prevazut in Ordinul 1985/2016)

Psihoterapie pentru copii, adolescenți și familie;
Psihoterapie individuală adulți;
Terapii de scurtă durată focalizate pe problemă.

Screening-ul competențelor cognitive, emoționale, sociale, motrice, autonomiei personale și prerechizitelor școlarizării 3-7 ani;
Pregătirea pentru școală (4-7 ani);
Evaluarea dificultăților de învățare;
Evaluarea strategiilor de învățare și a motivației școlare;
Evaluarea valorilor și intereselor profesionale;
Evaluarea orientării vocaționale;
Programe de intervenție pentru dezvoltarea și optimizarea strategiilor de învățare ale adolescenților” (13-19 ani)

Optimizare, dezvoltare personală și autocunoaștere;
Dezvoltarea competențelor socio-emoționale ale adolescenților (13-19 ani);
Grupuri de dezvoltare personala pentru adolescenți, centrate pe: stres, anxietate, atacuri de panică, stimă de sine scăzută, dificultăți de comunicare și relaționare, etc.

Evaluare psihologica

Instrumente de psihodiagnostic

Evaluarea psihologică se recomandă atunci când părinții, cadrele didactice, medicul pediatru sau medicul psihiatru, suspectează o întârziere în dezvoltarea copilului sau când există îngrijorări legate de comportamente disfuncționale și abilități care nu sunt în acord cu cerințele specifice vârstei.

Diagnoza și evaluarea psihologică

Diagnoza și evaluarea psihologică sunt premergătoare oricărei intervenții terapeutice.

Este nevoie de 3-4 ședințe pentru a putea pune un psihodiagnostic corect, care să ajute la implementarea unui program terapeutic centrat pe nevoile identificate și pe abilitățile copilului sau adolescentului.

Evaluarea psihologică se realizează în cadrul cabinetului de psihologie, într-o manieră complexa, cu teste validate și etalonate pe populația României; instrumentele de diagnostic fiind în acord cu recomandările internaționale de psihodiagnostic.

DDE®-2 este o baterie destinată evaluării dislexiei și a disortografiei de dezvoltare. DDE®-2 permite evaluarea nivelului de competență dobândit atât în citire (lectură), cât și în scriere. Bateria conține 8 subteste (dintre care, 5 de citire și 3 de scriere) care pot fi utilizate atât în etapa de evaluare a nivelului de dezvoltare a acestor abilități, cât și pentru a înțelege mai bine care sunt caracteristicile lor în cazul în care se demonstrează a fi inadecvate.

Ediţia a patra (Wechsler Intelligence Scale for Children – Fourth Edition) este un instrument clinic, care evaluează abilitatea cognitivă a copiilor cu vârste cuprinse între 6 ani şi 16 ani şi 11 luni. Scala WISC-IV oferă scoruri compozite care reprezintă funcţionarea intelectuală în domenii cognitive specifce (ex. indicele de înţelegere verbală, indicele raţionamentului perceptiv, indicele memoriei de lucru şi indicele vitezei de procesare), dar oferă şi un scor compozit care reprezintă abilitatea intelectuală generală a copilului (ex. coefcientul de inteligenţă total);

A fost construit pentru evaluarea inteligenţei persoanelor cu vârsta cuprinsă între 6 şi 80 de ani. Testul a fost adaptat în peste 60 de culturi şi are indicatori psihometrici care atestă valoarea sa în evaluarea inteligenţei.

Este construit pentru a permite o măsurare mai acurată a proceselor intelectuale ale copiilor cu vârsta între 4-11 ani (mai precis a inteligenţei nonverbale), ale persoanelor retardate mintal şi ale vârstnicilor;

Este o scală de evaluare a nivelului de dezvoltare a copiilor cu vârste cuprinse între 0-6 ani. Scala evaluează deprinderile, abilitățile și capacitățile copilului în 5 domenii: autoservire, dezvoltare cognitivă, dezvoltare motorie, dezvoltarea limbajului, socializare;

Evaluarea tulburărilor de atenţie;

Permite evaluarea multiaxială a caracteristicilor de personalitate și a sindroamelor clinice la adolescent, conform simptomatologiei DSM-IV. MACI a fost dezvoltat în colaborare cu psihiatri, psihologi și alți specialiști din domeniul sănătății mentale cu experiență în lucrul cu adolescenți. Prin urmare, acesta reflectă problemele cele mai relevante pentru înțelegerea comportamentului și preocupărilor adolescenților, cum ar fi: tendințe borderline, identitate difuză, auto-depreciere, dezaprobare corporală, disconfort sexual, insecuritate în raport cu covârstnicii, lipsa interesului social, neînțelegeri în familie, abuz în copilărie, disfuncții  alimentare, predilecție spre abuz de substanțe, predispoziție spre delincvență, tendințe impulsive, trăiri anxioase, trăiri depresive, tendințe suicidare;

Pe baza scalelor ASEBA puteţi evalua funcţionarea adaptativă a copiilor între 6 şi 18 ani si următoarele categorii de probleme: anxietate/depresie, însingurare/depresie, acuze somatice, probleme de relaţionare socială, probleme de gândire, probleme de atenţie, neatenţie, hiperactivitate/impulsivitate, comportament de încălcare a regulilor, comportament agresiv. În termenii criteriilor DSM aceste probleme acoperă următoarele tulburări: tulburări afective, tulburări anxioase, tulburări somatice, ADHD, tulburări de tip opoziţionist, tulburări de conduită;

Instrument de screening practic și eficient pentru măsurarea anxietății (tulburarea de anxietate generalizată, fobia socială, mutismul selectiv și anxietatea de separare) la copiii cu vârstele cuprinse între 8 și 19 ani;

Instrument de evaluare a psihopatologiei şi a problemelor psihosociale cu care se confruntă adolescenţii cu vârste între 12 şi 19 ani. Scorurile obținute ne pot orienta către: tulburarea depresivă majoră, tulburarea de alimentaţie, anxietatea generalizată, tulburarea de conduită, dependenţa de substanțe; tulburarea opoziţionismului provocator, stresul posttraumatic, tulburare de alimentaţie, probleme şcolare si suicid.

Testul Conners evaluează și identifică ADHD și problemele coroborate, precum: agresivitatea, dificultăţile de învăţare, relaţiile cu familia și cu persoanele de aceeași vârstă (relațiile cu semenii) și funcţionarea executivă. Testul aplică atât criteriile simptomatice din DSM-IV-TR pentru CD și ODD, cât și itemi de screening ai anxietăţii și depresiei, două afecţiuni adesea întâlnite alături de ADHD. Conners este o evaluare amplă a copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, luând în considerare atât condiţiile sociale, cât și pe cele școlare și de acasă ale acestora.

Versiunea pentru copii (KID-SCID) – conţine module pentru tulburările de comportament disruptiv, episoadele afective şi psihotice, tulburările afective şi psihotice, tulburările anxioase, tulburările în legătură cu alcoolul şi substanţele, tulburările de adaptare;

Program psihoterapeutic pentru copii cu tuburare hiperchinetică și comportamente de tip opozițional (THOP), combină strategiile terapeutice şi le integrează în intervenţiile realizate în familie, la grădiniţă şi la şcoală; elaborat în cadrul Clinicii şi Policlinicii de Psihiatrie şi Psihoterapie pentru copii şi adolescenţi din Köln (Germania). Sunt prezentate demersuri centrate pe familie şi pe părinţi, pe grădiniţa şi şcoalǎ, plus terapia multimodalǎ a tulburărilor hiperchinetice.

Chestionarul ABAS –II , este standardul internațional în evaluare pentru acordarea gradului de handicap și al eligibilității pentru serviciile sociale;

ADOS – Autism Disorder Observation Schedule – este o evaluare semi-structurată care poate fi utilizată pentru a evalua aproape orice persoană suspectată că ar avea autism (de la copii care nu vorbesc deloc la adulți care sunt fluenți verbal). ADOS are la baza operaționalizarea criteriilor diagnostice pentru autism și pentru tulburări pervazive de dezvoltare din DSM-IV/ICD-10;

ADI-R – Autism Diagnostic Interview, Revised (Interviul de diagnosticare a autismului, revizuit este recunoscut la nivel internațional, alături de ADOS, drept Golden Standard pentru evaluarea autismului;

Chestionar de evaluare a simptomelor adolescentului- ASI-4 (platforma cognikit), un instrument de screening care evaluează riscul pentru următoarele tulburări: ADHD cele trei tipuri, tulburarea de conduită, personalitate antisocială, opoziționism provocator, anxietate generalizată, fobie specifică, atacuri de panică, obsesii, compulsii, stres posttraumatic, ticuri motorii și vocale, somatizare, fobie socială, anxietate de separare, personalitate schizoidă, schizofrenie, enurezis nocturn, enurezis, encoprezis, tulburare depresivă majoră, tulburare distimică, tulburare bipolară, anorexie nervoasă, bulimie nervoasă, consum de substanțe;

Scalele Endler de evaluare multidimensională a anxietății EMAS (platforma cognikit), sunt utilizate în diagnosticul tulburărilor anxioase și ne ajută să înțelegem tiparul de reacţii anxioase pe care le poate avea o persoană, în diferite situații și putem distinge între anxietate ca o trăsătură a persoanei, sau o stare curentă;

Inventarul tulburărilor de comportament alimentar EDI-3 (platforma cognikit) – screeningul tulburărilor de comportament alimentar și vulnerabilităților psihologice care predispun la dezvoltarea acestui tip de tulburări; scale specifice pentru tulburările de comportament alimentar: dorința de a fi slab, bulimie, nemulțumire față de corp, risc de tulburare de comportament alimentar;

Chestionar de evaluare a strategiilor de învățare și a motivației școlare 8-18 ani / SMALSI (platforma cognikit), este un chestionar de autoevaluare, conceput pentru a evalua 10 constructe principale asociate cu motivaţia şcolară şi cu strategiile de învăţare. 7 dintre acestea se axează pe punctele tari ale elevului, iar 3 vizează punctele slabe ale acestuia.

Platforma Cognikit, utilizează mai multe surse de informație și mai multe metode valide pentru evaluarea acurată a copilului/adolescentului şi asigură intervenție multifocală, implicând toți agenții schimbării (psihologi, părinți, cadre didactice) pentru rezolvarea problemelor psihocomportamentale ale copiilor/adolescenților.

20230829_150602

Mihaela Stancu Psiholog

Tarife

  • Evaluare Psihologie Clinică (Psiholog Clinician Specialist) – 300 lei
  • Evaluare psihologică complexă pentru încadrare în grad de handicap – 600 lei
  • Evaluarea psihologică necesară pentru orientarea școlară și profesională a copilului cu dizabilități și/sau CES – 600 lei
  • Eliberare fișă de evaluare psihologică (Anexa 8) – 150 lei
  • Psihoterapie integrativă copil sau adolescent – 250 lei
  • Psihoterapie integrativă adult – 250 lei
  • Psihoterapie de familie – 300 lei

Cabinet

Erou Ion Călin nr. 20
Cod postal 020533
Sector 2
Bucureşti

Contact